Am decis sa pun punct acestui blog. Ma gasiti pe  Facebook: www.facebook.com/razvanmion

m-am intors azi de la berlin si am decis sa download de pe propria camera ceva imagini despre o expozitie interesanta pe care am vazut-o. printre imagini am gasit fotografiile de mai sus , de care uitasem. sint facut la premiera la “springtime for hitler: the producers” a lui mel brooks. imaginati-va ca tot berlinul era impinzit de steagurile pretzel si ca in ziua lansarii mel brooks va merge pe strada in masina lui hitler in uniforma, cu mustata, salutind cu heil pretzel. genial…
pentru cine nu stie musicalul si filmul (musicalul e din 1968, o alta versiune in 2005): http://www.youtube.com/watch?v=rNXj-SCx5dY
“enjoy, have a lough on history and guilty feelings” ca sa citez un prieten de-al meu.

Am privit stupefiat la reacţia de agresiune şi la scuipăturile numitului Giovanni Becali în dialogul cu Emanuel Terzian la o emisiune sportivă şi nu mi-a venit să cred ochilor.

Faptul că asemenea oameni apar în direct în faţa telespectatorilor şi fac ceea ce fac este expresia drumului ţării spre haiducie, semidoctism, clanuri siciliene, latifundiari cu apucături medievale. Cazul Giovanni Becali e simptomul unor patologii sociale în care găsim grandomanie, tupeu, cinism, sfidare publică. Adăugaţi aici o presă în curs rapid de tabloidizare. Toate au clare explicaţii psihosociale. Mai întâi starea de nimic ajuns.

În literatură, asta se regăseşte în tipologia parvenitului. Cazurile actuale sunt însă mult mai complicate decât a putut literatura autohtonă să surprindă. Dinu Păturică, prea bine cunoscutul erou care ilustrează pentru populaţia şcolară prototipul neamului prost ajuns, e depăşit de cazurile sociale de parvenitism contemporan.
 
Forţa nefastă a parvenitismului socio-economic al ţării de după revoluţie a fost amplificată de faptul că, în epoca regimului comunist, elitele tradiţional cultivate şi natural cu stare au dispărut prin puşcării. Astăzi le-au luat locul oameni care nu se pot obişnui cu statutul social dobândit în câţiva ani fără eforturi, prin tunuri economice, prin dispreţul legii, prin relaţii toxice. În multe cazuri, aceştia au furat pur şi simplu averea publică.

Parveniţii de felul lui Giovanni îi depăşesc cu mult pe Dinu Păturică, Tănase Scatiu sau Gore Pirgu: modelele parvenitismului canonic din şcoli. Sunt peste exemplele din manuale cu exact măsura oferită de averile, loviturile financiare, ingineriile şi scenariile care i-au propulsat în prim-plan. Clasa burgheziei mijlocii - aceea tăcută, onestă şi harnică - piere sub loviturile crizei şi sub taxele forfetare. Capitalismul popular, îngrădit de lege şi cu dimensiuni sociale, este departe de România, atâta vreme cât avem o social-democraţie demagogică, aflată în mâna unor capitalişti tip Mazăre. Aşadar, atât timp cât există în prim-planul vieţii sociale figuri ale înavuţirii prin apartenenţa la reţelele subterane ale fostei Securităţi şi ale nomenclaturii, suntem încă departe de civilizaţie. Prin aceştia trăim în lumea scuipatului lui Giovanni. (Daniel Vighi, cotidianul, 20 aprilie 2009).

Trebuie sa recunosc ca arestarea lui Gigi “Razboinicul Luminii” Becali nu mi-a provocat nici o emotie de nici un fel. Nici bucurie, nici tristete. Ma lasa indiferent. Totusi, am urmarit circul televizat al Antenei 3 si realitatii TV (ambele la fel de maneliste si tabloide). Abia in noaptea in care mandatul de arestare era emis de judecatori m-am emotionat. Afara in fata judecatoriei circa 200 de persoane cu fete de infractori de drept comun si cu dintii infipti in seminte strigau scupind “Be-ca-li”. In mijlocul lor trona un mare banner “Free Gigi”. Am crezut pentru moment ca printre oamenii de acolo mai erau si citiva cu simtul ridicolului si care subtil faceau glume intelese doar de rafinati. Sigur, cei din jurul bannerul erau fericiti ca li s-a explicat ca “free” inseamna “liber”. Marog, nu li s-a explicat si subintelesul.
A doua zi am aflat ca a fost o farsa a unor blogeri. Sint dezamagit. Chiar credeam ca fanii lui Becali au inceput sa fie subtili.

Agentiile de stiri anunta ca un atentat a avut loc la St. Petersburg. O bomba a fost detonata in statuia lui Lenin. Cum bomba a fost mica in comparatie cu Vladimir Ilici, a explodat doar fundul marelui lider. Istoria ne joaca feste in fiecare zi.

ministrul culturii t. paleologu este intruchiparea incompetentei la rangul cel mai inalt. si se mira tot timpul ca este criticat. sigur, aroganta clasica a burghezului care nu a urcat in viata lui in tramvai si caraia pritenii (citez): “ii spun Toader. Desigur, cu acel r specific Paleologilor, un r frantuzit.”
de la exprimarile tip “pleasca” care il dezonoreaza la semnaturile puse ilegal pe documente ulterior anulate, numirea unor incompetenti clasici in pozitii cheie in minister, organizarea de consultari false la care nu discuta si doar afiseaza, sint sigur ca mai sint si mai urmeaza.
de curind am vazut si un raport al unei intilniri cu operatorii culturali. este de un caraghios teribil. sa nu cunosti legislatia, tu care esti pus sa veghezi repectarea ei este ceva de neinchipuit. cred ca o reclamatie la dna nu ar strica.
sper doar ca specialistul in moda sa il sfatuiasca de bine: e foarte in trend acum sa demisionezi cind esti incompetent.